Astazi, calatorii din metroul bucurestean au fost tratati cu o doza de indiferenta din partea angajatilor Metrorex. Nu mult, doar atat cat sa te faca sa te simti mic, neputincios, insignifiant. Doar putina desconsiderare pentru cei cateva sute de oameni care se indreptau catre serviciu folosind acest mijloc de transport.
Ce s-a intamplat?
O garnitura de metrou tocmai paraseste statia Unirii indreptandu-se catre Izvor. Altii oameni se aduna pe peron asteptand urmatoarea garnitura ce nu intarzie sa apara dupa numai 13 minute. Sigur, nu este nimic surprinzator in aceasta intarziere. Surpriza, sau mai bine spus nedumerirea, ce putea fi citita pe fetele a mai tuturor asteptand metroul este ca tocmai trenul ca parasise statia acum 13 minute se intorcea, mergand cu spatele.
Pentru o fractiune de secunda am crezut ca sunt un personaj al unui film derulat invers. Trenul opreste in statie, deschide usile si... o parte din oameni coboara, ceilalti asteptand pe peron sunt in dilema: unii urca, altii raman in expectativa, cu un picior in tren si celalalt pe peron.
Cei care tocmai facusera o plimbare in tunelul Metrorex-Disneyland si se intorsesera nu ne-au putut povesti nimic: si ei erau la fel de nedumeriti ca noi, dat fiind ca inainte de a ajunge in statia urmatoare, Izvor, trenul s-a oprit in tunel si apoi a facut cale intoarsa fara nici o explicatie din partea conductorilor de tren.
Indiferenta conductorilor continua: trenul ajunge inapoi in statia Unirii unde lumea asteapta o explicatie care intarzie sa vina. Conductorii de tren stau inchisi in cabina si nu anunta nimic, comunicand doar la walki-talkie.
Oamenii vin si cer o explicatie conductorului; acesta recita insa pe de rost o placa: "Avem o problema, dar plecam imediat! Nu va mai stresati". Tonul sau este deja ofuscat: cum adica, noi, calatorii venim sa-i cerem socoteala si explicatii? In loc sa asteptam cuminti precum niste catelusi in cusca noastra imputita?
Oamenii care intarzie la serviciu devin irascibili si vor sa stie in cat timp se poate pleca. Conductorul de tren ne serveste un "nu stim inca" dupa care se indeparteaza pe zona din interiorul tunelului, interzisa calatorilor.
Am plecat, indreptandu-ma spre mijloacele de transport de la suprafata. Oamenii deveneau din ce in ce mai nervosi. Dupa aproximativ 20 de minute de asteptare, nici un angajat metrorex nu a binevoit sa anunte intarzierea sau motivele acesteia. Suntem doar o masa informa care se inghesuie in custile metroului. El, conductorul, are niste responsabilitati, are probleme...cum de avem noi tupeul sa-l perturbam? Si ce daca nu a anuntat? Nu putem avea rabdare? Nu putem arata macar putin empatie fata de problemele cu care se confrunta?
O infatuare specifica acestei institutii ca si multor altora. Umilirea oamenilor obisnuiti se invata odata cu meseria lor. Ce mai urmeaza oare? ne intrebam cu tristete, fara a astepta un raspuns....findca nu se va obosi nimeni sa ni-l ofere!
luni, 23 iunie 2008
vineri, 23 mai 2008
De-a valma!
Ingramadire de oameni, imbulzeala, inghesuiala, ingramadeala, invalmaseala, gramadeala, valma...
Privind aceasta insiruire de sinonime oferita de dictionarul limbii romane, sincer, nu ma pot gandi la altceva decat la multimea de calatori cu metroul.
Nu pot folosi termenul de aglomeratie, fiindca ar fi pur si simplu prea bland. Si nu ar reflecta nicidecum razboiul nervilor purtat la 15 metri sub pamant. Oare se poate cuantifica aglomeratia? Fiindca, in acest caz pentru Bucuresti ar trebui sa se defineasca un nou termen, acela de valmaseala!...
Sociologii afirma ca in Bucuresti ar fi peste 9000 de locuitori/km patrat, ceea ce transforma acest oras in cea mai aglomerata metropola europeana. Am stiut intotdeauna sa ne facem remarcati!
In conditiile in care pe aceasi suprafata, in Paris locuiesc 890 de oameni, in Viena 3850, in Berlin 3905, in Budapesta 3674 indraznesc a lansa un indemn catre fiecare dintre cei 9000 de locuitori / km patrat din Bucuresti de a-si aduce contributia la reducerea acestui numar si la fluidizarea traficului pietonal sau in mijloacele de transport. Spre a sprijini proiectul de aderare la conditiile decente de trai vest-europene, va rog sa faceti liste/km patrat cu cate 6000 de oameni care se vor inscrie pentru plecari definitive in strainatate.
Vom gasi o modalitate de a-i distribui in mod egal prin orasele europene care s-au atasat atata timp
de sensul originar al aglomeratiei urbane (= asezare omeneasca, in care oamenii convituiesc in liniste si pace, ajutandu-se in mod reciproc, stapanind domenii largi pe care-si cresc florile, alearga copiii si joaca golf).
Scurta istorie a metroului bucurestean
Voi blama, voi striga impotriva conditiilor infecte din metroul bucurestean.
Voi fi multumit ca am reusit sa ajung la timp.
Voi colora peretii metroului si metalul vagoanelor.
Voi arunca gunoiul fara a ma uita, adaugandu-l la cel existent.
Voi ignora cersetorii si tiganii din metrou.
Voi injura in gand pe conductorii de tren care intarzie si care conduc uneori un roller coaster.
Voi face intotdeauna comparatii intre metroul bucurestean si cel parizian, cel din Barcelona sau cel din Viena si voi avea un motiv in plus, aparent neinsemnat, de a iesi din cloaca asta putrefacta.
Si daca tot sunt asa pornit impotriva acestui mijloc de transport, sa vedem cate ceva din istoria lui pentru a intelege starea lui actuala. Asadar, o scurta istorie a metroului bucurestean:
Primul proiect al metroului a fost conceput in 1930 - odata cu planurile de modernizare ale orasului - de catre Dimitrie Leonida si a devenit realitate incepand cu 1975.
Reteaua de metrou este 100% de origine romaneasca, bazandu-se pe studii ale specialistilor romani si fiind realizata cu echipamente fabricate in Romania (se si vede, nu-i asa?).
Adancimea medie a tunelurilor este de 15 metri.
Proiectul si constructia au fost realizate de Intreprinderea Metroul Bucuresti (din 1991 S.C. Metroul S.A.)
3 Octombrie 1991 - transformarea intreprinderii in "Regia Autonoma de Exploatare a Metroului Bucuresti" METROREX R.A. (HG 686).
17 Iunie 1999 - transformarea regiei in "Societatea Comerciala de Transport cu Metroul -S.C. METROREX S.A. Bucuresti" (HG 482).
16 Noiembrie 1979 - primul tren de metrou circula pe sectiunea Semanatoarea - Timpuri Noi, 8.63 km cu 6 statii
28 Decembrie 1981 - Timpuri Noi-Republica, 10.1 km cu 6 statii.
19 August 1983 - se da in exploatare linia de ramificare Eroilor-Industriilor, 8.63 km cu 5 statii ( statia Gorjului a fost deschisa in 1991).
22 Decembrie 1984 -Semanatoarea-Cringasi, 0.97 km cu 1 statie
24 Ianuarie 1986 - Depoul IMGB-Piata Unirii 2, 9.96 km cu 8 statii;
25 Octombrie 1987 - Piata Unirii 2-Pipera, 8.72 km cu 6 statii;
25 Decembrie 1987 - Cringasi-Gara de nord, 2.83 km cu 2 statii;
17 August 1989 - Gara de Nord 1-Dristor 2, 7.8 km cu 6 statii;
15 Ianuarie 1990 - Republica-Pantelimon, 1.43 km cu 1 statie;
1 Martie 2000 - Gara de Nord 2-1 Mai, 3.6 km cu 4 statii.
Planuri de extensie a retelei de metrou:
Ghencea-Eroilor-Universitate cu extensie Mosilor-Obor-Colentina pe de o parte si Pantelimon, pe de alta
Gara de Nord-Gara Progresu, extensie a liniei 4 (Gara de Nord 2 - 1 Mai)
Extensie a retelei de metrou catre aeroporturile Baneasa si Otopeni.
Astept cu nerabdare, in special, legatura aeroporturilor cu centrul orasului Bucuresti. Caci asa se cuvine sa avem intr-o tara ce se pretinde a fi dezvoltata, membra al Uniunii Europene si cu pretentii de detinatoare a unei industrii de turism prolifice.
Voi fi multumit ca am reusit sa ajung la timp.
Voi colora peretii metroului si metalul vagoanelor.
Voi arunca gunoiul fara a ma uita, adaugandu-l la cel existent.
Voi ignora cersetorii si tiganii din metrou.
Voi injura in gand pe conductorii de tren care intarzie si care conduc uneori un roller coaster.
Voi face intotdeauna comparatii intre metroul bucurestean si cel parizian, cel din Barcelona sau cel din Viena si voi avea un motiv in plus, aparent neinsemnat, de a iesi din cloaca asta putrefacta.
Si daca tot sunt asa pornit impotriva acestui mijloc de transport, sa vedem cate ceva din istoria lui pentru a intelege starea lui actuala. Asadar, o scurta istorie a metroului bucurestean:
Primul proiect al metroului a fost conceput in 1930 - odata cu planurile de modernizare ale orasului - de catre Dimitrie Leonida si a devenit realitate incepand cu 1975.
Reteaua de metrou este 100% de origine romaneasca, bazandu-se pe studii ale specialistilor romani si fiind realizata cu echipamente fabricate in Romania (se si vede, nu-i asa?).
Adancimea medie a tunelurilor este de 15 metri.
Proiectul si constructia au fost realizate de Intreprinderea Metroul Bucuresti (din 1991 S.C. Metroul S.A.)
3 Octombrie 1991 - transformarea intreprinderii in "Regia Autonoma de Exploatare a Metroului Bucuresti" METROREX R.A. (HG 686).
17 Iunie 1999 - transformarea regiei in "Societatea Comerciala de Transport cu Metroul -S.C. METROREX S.A. Bucuresti" (HG 482).
16 Noiembrie 1979 - primul tren de metrou circula pe sectiunea Semanatoarea - Timpuri Noi, 8.63 km cu 6 statii
28 Decembrie 1981 - Timpuri Noi-Republica, 10.1 km cu 6 statii.
19 August 1983 - se da in exploatare linia de ramificare Eroilor-Industriilor, 8.63 km cu 5 statii ( statia Gorjului a fost deschisa in 1991).
22 Decembrie 1984 -Semanatoarea-Cringasi, 0.97 km cu 1 statie
24 Ianuarie 1986 - Depoul IMGB-Piata Unirii 2, 9.96 km cu 8 statii;
25 Octombrie 1987 - Piata Unirii 2-Pipera, 8.72 km cu 6 statii;
25 Decembrie 1987 - Cringasi-Gara de nord, 2.83 km cu 2 statii;
17 August 1989 - Gara de Nord 1-Dristor 2, 7.8 km cu 6 statii;
15 Ianuarie 1990 - Republica-Pantelimon, 1.43 km cu 1 statie;
1 Martie 2000 - Gara de Nord 2-1 Mai, 3.6 km cu 4 statii.
Planuri de extensie a retelei de metrou:
Ghencea-Eroilor-Universitate cu extensie Mosilor-Obor-Colentina pe de o parte si Pantelimon, pe de alta
Gara de Nord-Gara Progresu, extensie a liniei 4 (Gara de Nord 2 - 1 Mai)
Extensie a retelei de metrou catre aeroporturile Baneasa si Otopeni.
Astept cu nerabdare, in special, legatura aeroporturilor cu centrul orasului Bucuresti. Caci asa se cuvine sa avem intr-o tara ce se pretinde a fi dezvoltata, membra al Uniunii Europene si cu pretentii de detinatoare a unei industrii de turism prolifice.
De ce trebuie sa coboram?
In noaptea aceasta m-am decis sa fentez pentru cateva ore pe marele vrajitor si stapan al viselor noastre, somnul. De ce? Pentru a crea un blog. Nu a fost o decizie usoara, pentru ca m-a determinat sa uit ceea ce afirmam sus si tare de fiecare data cand auzeam de blog-uri: spuneam ca reprezinta o prostie, un jurnal pentru toate varstele, iar pentru adulti este o incercare penibila de revenire la noptile de tineri juni sau studenti cand scriam poezii ori notam in caiete reflectii despre viata...niste truisme, bineinteles.
Nu voi face nici o analiza amotivelor care m-au indemnat sa-mi ignor afirmatiile, desuete de altfel, pe alocuri, poate si cu putin adevar pe ici, pe colea...
Voi justifica insa alegerea titlului blog-ului: 15 metres under: este o parafraza a filmului Six feet under. In acest caz este vorba insa de faptul ca, in mod deliberat, aproape in fiecare zi ne coboram cativa metri sub pamant pentru a lua metroul catre birou, catre casa, catre un capat de linie, catre iubita, film, piata, etc. Unii mai glumeti ar spune ca face bine sa coboram sub pamant...ca sa ne obisnuim de pe acum cu el.
Oricum, de cel putin doua ori pe zi, ne aplicam acest tratament miscare relativa si de miscare fizica. Coboram trepte, urcam, alergam - nu pentru a prinde metroul, ci pentru a fugi din calea hoardei ce navaleste din sau spre maruntaiele vagoanelor. Ceea ce ne transforma si pe noi in membri ai hoardei, mai agili ce-i drept!
La 15 metri sub pamant alergam pentru a ne mentine conditia fizica, alergam pentru a nu fi prinsi in menghina trupurilor umane, a sudorii, a bagajelor incomode si a privirilor resemnate. La 15 metri sub pamant ramanem cu privirile atintite spre un punct extrem de interesant de pe peretele vagonului sau spre un afis promotional sau in paginile ziarului de langa tine. Suntem coplesiti de ganduri, ori, de cele mai multe ori, suntem goliti de ele. Placizi, transpirati, intoxicati de gama variata de efluvii de metrou ne miscam in ritmul rotilor de tren spre o destinatie cunoscuta numai noua.
Nu e o destinatie exotica, nu e un taram fabulos, mirific, nu e nici macar un coltisor de liniste si curatenie...totusi, ne grabim spre acel loc. Ne grabim, fiindca altfel destinul nostru poate lua o turnura defavorabila, iar noi nu vrem sa schimbam ceea ce are o minima aparenta de stabilitate si siguranta.
Caci locul spre care ne indreptam este unul pe care il cunoastem bine: ne intalnim colegii, prietenii, iubitul sau iubita, sotul sau sotia, sefii ori partenerii de afaceri. Ne ducem la cosmetica, ne ducem la restaurant, la film sau acasa.
Dar, in primul rand, scapam inca o data de tenebrele de la 15 metri adancime si putem inspira iarasi aerul curat, putem simti razele soarelui alunecand pe pielea incretita de suflul rece al diavolului din metrou.
De ce coboram? Fiindca trebuie sa revenim cat mai repede la suprafata pentru a regasi lumina, privirile clare ale oamenilor, ochii insufletiti la gandul actiunilor pe care le va intreprinde. Si mai coboram fiindca traim in metropole, fiindca distantele mici au devenit dintr-o data mult prea mari, fiindca fiecare secunda de intarziere ne consuma nervos, fiindca...fiecare om devine din ce in ce mai obosit si mai blazat si se alatura hoardei, se pierde in ea, se manifesta asemenea ei si simte ca apartine in sfarsit unei comunitati.
Nu voi face nici o analiza amotivelor care m-au indemnat sa-mi ignor afirmatiile, desuete de altfel, pe alocuri, poate si cu putin adevar pe ici, pe colea...
Voi justifica insa alegerea titlului blog-ului: 15 metres under: este o parafraza a filmului Six feet under. In acest caz este vorba insa de faptul ca, in mod deliberat, aproape in fiecare zi ne coboram cativa metri sub pamant pentru a lua metroul catre birou, catre casa, catre un capat de linie, catre iubita, film, piata, etc. Unii mai glumeti ar spune ca face bine sa coboram sub pamant...ca sa ne obisnuim de pe acum cu el.
Oricum, de cel putin doua ori pe zi, ne aplicam acest tratament miscare relativa si de miscare fizica. Coboram trepte, urcam, alergam - nu pentru a prinde metroul, ci pentru a fugi din calea hoardei ce navaleste din sau spre maruntaiele vagoanelor. Ceea ce ne transforma si pe noi in membri ai hoardei, mai agili ce-i drept!
La 15 metri sub pamant alergam pentru a ne mentine conditia fizica, alergam pentru a nu fi prinsi in menghina trupurilor umane, a sudorii, a bagajelor incomode si a privirilor resemnate. La 15 metri sub pamant ramanem cu privirile atintite spre un punct extrem de interesant de pe peretele vagonului sau spre un afis promotional sau in paginile ziarului de langa tine. Suntem coplesiti de ganduri, ori, de cele mai multe ori, suntem goliti de ele. Placizi, transpirati, intoxicati de gama variata de efluvii de metrou ne miscam in ritmul rotilor de tren spre o destinatie cunoscuta numai noua.
Nu e o destinatie exotica, nu e un taram fabulos, mirific, nu e nici macar un coltisor de liniste si curatenie...totusi, ne grabim spre acel loc. Ne grabim, fiindca altfel destinul nostru poate lua o turnura defavorabila, iar noi nu vrem sa schimbam ceea ce are o minima aparenta de stabilitate si siguranta.
Caci locul spre care ne indreptam este unul pe care il cunoastem bine: ne intalnim colegii, prietenii, iubitul sau iubita, sotul sau sotia, sefii ori partenerii de afaceri. Ne ducem la cosmetica, ne ducem la restaurant, la film sau acasa.
Dar, in primul rand, scapam inca o data de tenebrele de la 15 metri adancime si putem inspira iarasi aerul curat, putem simti razele soarelui alunecand pe pielea incretita de suflul rece al diavolului din metrou.
De ce coboram? Fiindca trebuie sa revenim cat mai repede la suprafata pentru a regasi lumina, privirile clare ale oamenilor, ochii insufletiti la gandul actiunilor pe care le va intreprinde. Si mai coboram fiindca traim in metropole, fiindca distantele mici au devenit dintr-o data mult prea mari, fiindca fiecare secunda de intarziere ne consuma nervos, fiindca...fiecare om devine din ce in ce mai obosit si mai blazat si se alatura hoardei, se pierde in ea, se manifesta asemenea ei si simte ca apartine in sfarsit unei comunitati.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)